Buna dimineata

Aceeasi camasa de forta de un alb imaculat m-a salutat si in aceasta dimineata. Mi-au spus ca nu am fost cuminte. Cine se cred ei, eu nu sunt un copil. Pentru ei tot ce se petrece in acest spital sunt reactii normale, dar pentru mine fiecare traire este noua. Atat de noua incat ma intoarce mereu de unde am venit; de aici .

Aseara m-am indragostit din nou sau pentru prima oara, cine stie; dar nu este iubire ceea ce simt, nu iubirea din medicamentele lor. E doar un alt secret, o alta noapte la care sa visez. Stai si il privesti.. pare ca nu te vede desi.. simte ca esti langa el..Si timpul zboara pentru voi si se opreste si tace si sta.. pleaca iar.

El.. el era..; fac eforturi dar nu as putea spune. El putea fi orice tip comun dar e diferit prin faptul ca e complicat de simplu uneori… si inaccesibil alte ori.. si vulnerabil de cele mai multe ori; lui nu i-as fi putut citi sufletul cum am facut cu altii, si de aceasta data nu erau pastilutele acelea mici si albe care sa-mi controleze mintea ca pe o marioneta ruginita, nu! Eram eu.

Confuz. Iar ma ingrop in acea ceata. Urasc tratamentele lor, ei cred ca ma calmez, dar din pacate sunt din ce in ce mai agitata, si vreau sa evadez din lumea asta ca sa ajung iar la el. Poate alte pastile..? Poate mai multe..? Poate ca hainele acestea albastre ma impiedica sa intru in sufletul sau, poate uniforma aceea de un alb rigid din capatul holului.. Pereti albi.. imi scriu sufletul pe peretii acestia albi… Alb..