decizii..

Imi era mai greu sa trec peste decat sa accept situatia. Acceptarea imi permitea lamentarea, dar nepasarea ma ajuta sa fiu fericita; fericirea de moment atinsa doar din ignoranta; o fericire de suprafata, dar fericire, iar eu preferam sa sufar, sa plang si sa urlu pana nu mai aveam glas. Ramaneam aproape inconstienta pe podea, obosita, plansa, distrusa emotional, si toate acestea pentru ca mi le doream. As si fi putut sa calc totul in picioare, sa rad tuturor in nas si sa plec mai departe, dar ceva ma tinea acolo; acolo pe podea, secatuita de orice sentiment si totusi traind fiecare emotie la maxim. Extreme : ras isteric si lacrimi de sange si toate pentru inima mea care radea si plangea, care suferea si se bucura nu pentru mine ci pentru amandoi.

Daca ar fi sa reconstitui acel moment.. unul din acele momente, oare as plange la fel? De ce nu, era un sentiment puternic, dar de ce da? e un moment depasit. Si totusi evit sa ma gandesc desi fiecare colt din marele meu oras imi aminteste; fiecare banca are un nume si fiecare copac a vazut prea multe; ma simt de parca toate acestea m-ar urmari in orice oras, de aceea am ramas aici; ca sa imi dovedesc ca inca mai pot sa fiu deasupra lui.

Supranatural? Nu.. Doar dorinta mea de a fi mai sus… pana unde? Pana unde se poate.

Am multe intrebari.. eu intreb, eu raspund, si ce? Poate vei trece intr-o zi pe langa mine; eu sunt aceea care vorbeste singura pe strada la orice ora; si tot eu sunt aceea pe care nu ai vrea totusi sa o vezi… De ce ? Afla tu..