Turnul nebunilor
A trecut si acel timp al experientelor. Pentru mine totul a durat un an, un an in care am crezut ca voi redescopi lumea, ca ei chiar au reusit sa faca ceva. Dar daca schimbi culoarea unui obiect nu-i schimbi si forma, iar sufletul meu nu a putut suporta schimbarea. Desigur impropriu spus suflet, mai bine i-as spune boala, desi eu nu o pot percepe decat mai degraba ca pe o stare.
Nu m-au putut schimba ci doar sa dea aceasta impresie. Nu au stiut cand mint si cand nu. Adevarul este ca sunt confuza. Mi-au trebuit ani pentru a-i convinge ca sunt bine din dorinta de a vedea din nou cum este lumea, cum este sa iubesti, sa suferi, sa razi..
Dar acum imi dau seama ca nu a fost cea mai buna idee, pentru ca nu m-am gandit daca pot suporta, m-am lovit de un zid de ipocrizie.
M-am inscris din nou la facultate, la aceeasi, poate pentru ca am vrut sa retraiesc acea perioada, Dar oamenii au ramas la fel cum ii stiam: masti si umbre.. Tarziu am ajuns la concluzia ca tot ceea ce stiam, ce invatasem imi dauna. Toata acea teorie greoaie despre mine, despre lume. Ciudat este ca acest lucru mi-a fost recomandat. Adica se asteptau sa vad lucrurile diferit?? Sau sa-mi dau seama singura de problemele mele?? Care probleme?
In orice caz, dupa un an am clacat. M-am oprit ca un ceas, am ramas asa…asteptand. La fel ca si prima data, am fost adusa inapoi aici tot de el. Singurul care vegeaza din umbra la buna mea stare. Diferenta a fost ca de aceasta data nu m-am mai opus. De cum l-am vazut am stiut ca batalia mea culumea s-a sfarsit si in mod sigur nu eu am iesit invingatoare.
De cum am juns inapoi aici m-am indragostit de linistea pe care am urat-o atat. O foaie de hartie si aceleasi ganduri negre. Negrul ma linisteste si atat de usor se asterne totul pe hartie.. Daca fata de ei am putut disimula normalitatea, fata de mine nu am reusit. Vocile au revenit inca din prima saptamana. Incercam din rasputeri sa nu le dau atentie, dar ma incercau tot felul de stari. Pentru ca in micul meu apartament nu puteam urla de disperare asa cum faceam aici, am invatat sa convietuiesc cu ele. Ma trezeam intr-un loc fara sa stiu de ce am ajuns acolo…ma plimbam ore in sir pana amorteam de frig sau de oboseala. Tot ele m-au facut sa arunc tot felul de lucruri, apoi sa le caut zile in sir. Momentele mele de luciditate alternau cu prezenta celorlalte personalitati.
Desi erau zile din care nu imi aminteam mai nimic, totul mergea mai departe, totul era bine in urmatoarele zile, pana cand nu am mai reusit sa le fac fata. In fiecare zi ma prabuseam si apoi incercam sa urc iar in turn.
In turnul nebunilor.
